Cristina Chervasie în Literatura de Azi, 28 Februarie 2024
„Puține prilejuri îți dăruiește viața de-a putea vedea aievea… invizibilul. De obicei, numai cu ochii sufletului poți citi și înțelege ceea ce nu apare înaintea ta în chip văzut. Curiozitatea este responsabilă cu imaginația, ea fiind chiar hrana celei din urmă. Ochii văd, inima cere, spune o vorbă din Interbelic, cu o tentă vădită de ademenire a simțurilor. Dar oare doar așa să fie? Doar la aceasta să se reducă această vorbă?
E limpede că ochii le văd pe cele lumești, însă inima nu le cere tot pe acelea, ci pe cele nevăzute, cele care țin de… invizibil, domeniu primordial al sufletului. E drept că se întâmplă, uneori, unora, ca ochilor celor trupești să le fie dezvăluite cele ale inimii, în mod vizibil. Atunci vorbim de o capacitate care ține de extraordinar, de-a transpune prin ceva vizibil… invizibilul, capacitate care se numește talant înmulțit prin împărtășire. Talantul tău devenit dar pentru celălalt.
Cu aceste gânduri am pășit deunăzi în atelierul unuia dintre cei mai importanți pictori care înnobilează prin prezența sa arta românească post-modernă. Este vorba despre pictorul, desenatorul, profesorul universitar și co-fondatorul Grupului Prolog, maestrul Horea Paștina. Pentru lectorii acestui articol care nu-l cunosc, amintesc câteva dintre coordonatele sale biografice. Absolvent al Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, doctor în Arte vizuale, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Pentru arta sa și mesajul său profund creștin a fost răsplătit cu mai multe premii și distincții printre care: Ordinul Meritul cultural, în grad de ofițer, Premiul Ion Andreescu al Academiei Române, Crucea Arhiepiscopală a Arhiepiscopiei de Alba Iulia, Crucea Transilvaniei a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului și Crucea Nordului a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. A fost și este un prolific artist vizual care își împărtășește prin expoziții personale și de grup, atât în țară, cât și în străinătate, talantul său imens de iubire de frumos. Nu am calitatea de a mă exprima legat de arta sa prin obiectivări specializate, însă pot vorbi din perspectiva regizorului care operează cu imaginea și, invariabil, cu cuvântul. Cuvântul care naște imaginea și imaginea care vorbește, uneori, cât o mie de cuvinte.
În atelierul domnului Horea Paștina, adevărată oază de tihnire și odihnire, poți vedea cuvântul. Cuvântul care se împlinește nu prin rostire, ci prin liniștire a sufletului. Cuvântul care nu se așterne pe hârtie, ci locuiește pânzele una după alta. Cuvântul-punct, cum ar spune maestrul Paștina. „Pornesc de la observație. Punctul de pornire. La care adaugi un alt punct, un alt punct. Punctul în mișcare îmi dă linie. Desenul. Caligrafia. Scrisul. Scrisul e atât de personal. Desenul se apropie de acest lucru. Astăzi nu se mai face caligrafie.Începi de la puțin. Și pe urmă încă puțin, încă puțin. Un punct, încă un punct, încă un punct. Cât un grăunte. Se adaugă și se înmulțește.Ochiul sperie, mâna bucură. Înțeleg puțin. Argint e pe ape și aur în aer. Ascult și privesc. Cerul și pământul. Cu privirea la Cer. Cer. Cerul. Când eram copil doream acolo, în depărtare, unde cerul se unea cu pământul, să ating cerul cu mâna. Precum în Cer așa și pe pământ. Pânza albă. Punct. Unu. Unime. Treime. De la punct la linie, la valoare. Suprafață. Compunere. Creion. Cărbune. Culoare. Alb și auriu. Desenez. Lucrul mâinilor mele.” Acestea sunt cuvintele sale, cuprinse în capitolul Omul din pridvorul cerului, pe care i l-am dedicat în volumul Lemnul viu, apărut anul trecut la Editura Memoria, cel de-al treilea al Colecției Revoluția Modelelor,pe care am inițiat-o în urmă cu câțiva ani.
Puține cuvinte rostite, așadar, sau mai deloc, uneori, dar care pe pânză, așternute în chip mirabil, alcătuiesc un dicționar al cuvintelor… necuvinte, cum ar fi spus Nichita Stănescu. Expozițiile maestrului Horea Paștina, din ultimii ani, așa cum se întâmplă și în cea care astăzi se află pe simezele Muzeului de Artă din Târgoviște și al cărei vernisaj va avea loc pe 29 februarie, au darul de a cuprinde invizibilul, despre care vorbeam la început, și, printr-o formulă simplă, sinceră și, în acest fel, directă, vorbesc sufletelor privitorilor în mod deslușit. La prima mână ai putea crede că e vorba de o simplă temă pe care maestrul o dezbate pe pânză, o aceeași temă, dar cu variațiuni, dar, dacă zăbovești cu sufletul în fața acestor lucrări, găsești dincolo de linii, puncte, pătrate, triunghiuri și cercuri, răspunsuri. Răspunsuri pentru suflet. Scriitorul și preotul Dimitrie Bejan, teolog și istoric interbelic, intelectual de mare anvergură culturală și spirituală, scria despre Nostalgia paradisului (în volumul Simple povestiri, Editura Trinitas, 2008) spunând că artiștii sunt cei prin care omenirea încearcă să-și ostoiască dorul de Rai. „În esența ei – spunea Dimitrie Bejan – arta este o nostalgică întoarcere către frumusețile paradisului pierdut, pe care mai inspirat și mai fidel, mai puțin inspirat și mai cețos le reeditează artistului. (…) Artistul, marele artist va fi veșnic nemângâiat și trist pentru puterile lui puține. Opera sa nu va fi niciodată egală cu imaginea, cu prototipul din sufletul său. Nu-l poate reproduce integral și nici atât de frumos pe cât îl are în inimă. Omul, oricât de bun va fi fost fluierul cu care cânta, va dori să cânte mai frumos, dar fluierul lui era imperfect și cu el mai mult nu poate da. Mereu nemulțumit de lucrul mâinilor sale, se va întoarce încă o dată și mereu muncit de neputință, către izvorul artelor și al frumuseților nespuse.” Maestrul Horea Paștina lucrează pe acest ogor al dorului de Rai, încercând să esențializeze, iar și iar, într-o manieră poetică unică, frumusețea simplității și simplitatea frumuseții. El nu caută piatra filozofală a unei estetici elucubrante, ci caută Piatra din capul Unghiului, aceea care stă la temelia lumii și care dă expresie artistică unei anumite logici a… invizibilului. Sufletul său se manifestă prin imagine și lucrează, până la esențializare, cu sonoritățile vizuale ale unui fluier care cântă dorurile de Adevăr.
Expoziția de la Muzeul de Artă din Târgoviște, care poate fi vizitată până pe 26 mai a.c., găzduită într-o clădire-monument de patrimoniu care te copleșește cu o arhitectură și o ornamentică de sfârșit de secol XIX, maiestuoase și bine păstrate, se intitulează simplu: TEMA. Alături de Horea Paștina, expune în această expoziție și unul dintre foștii săi studenți, pictorul și restauratorul Cristian Dițoiu, care răspunde intenției tematice prin lucrări asezonate propunerii artistice a profesorului său, lucrări care surprind printr-o inedită succesiune de forme geometrice, pătrate, dreptunghiuri, triunghiuri, combinate subtil, îmbrăcate în nuanțe vii, perfect integrate, echilibrate și alăturate, care se traduc în formule spațiale complexe, realizate într-o manieră abstractă care reprezintă ceea ce numeam la început expresivitatea vizibilului.
Un dialog remarcabil, așadar, între profesor și student, între maestru și ucenic și, finalmente, între doi colegi de breaslă. O convorbire care îmbracă în haină de sărbătoare Muzeul de Artă din Târgoviște și care se concretizează într-o inedită invitație la privire și ascultare, o impresionantă întâlnire artistică dintre văzute și nevăzute și, nu în ultimul rând, într-un admirabil discurs despre uimire și… dumirire.”
horea paștina 