între chilie și agora

în chilie | în agora | pe larg și pe înalt

Mă gândesc că atunci când se vorbeşte despre ceva trebuie să vedem acel lucru despre care se vorbeşte, şi nu doar pe cel care vorbeşte. Mă uit şi la unul şi la celălalt, ca să am stabilite raporturile: numai în relaţie cu celălalt, cu ceilalţi, aflu cu adevărat despre mine, despre tine. Urmăresc ca, în ceea ce fac, să se vadă lucrurile pe care le văd şi cu care intru în relaţie. Lucrarea pictorului nu este ţinta, ci calea – un mijloc de a aduce laudă rânduielii vieţii, vieţii în rânduială. Este necesară o apropiere cuviincioasă, astfel încât tu şi eu, necesari unul altuia, să ne păstrăm identitatea. Fără a privi lucrurile în mod rece, neutru, indiferent, caut să le pun pe ele în valoare. Aşa mi se pare firesc: să nu fac ceva în care să vorbesc despre mine. Important este cât eşti de dăruit, cât poţi să te concentrezi şi cât poţi să înţelegi din ceea ce vezi. Şi să nu vrei să fii altfel sau altceva decât eşti. Înainte studiam problemele de limbaj: linie, valoare, culoare. Am înţeles, însă, că nu este suficient şi am căutat să mă folosesc de limbaj, astfel încât el să nu devină un scop în sine, ci să poarte un conţinut, pe care însă nu l-am produs eu. Nu fac altceva decât să studiez, să învăţ. Am îndoiala şi nemulţumirea necesară pentru a nu sta pe loc şi încrederea pentru a putea continua. Întotdeauna am cercetat ce au făcut înaintaşii, m-au preocupat lucrurile care au o statornicie şi în care, sufleteşte, mă regăsesc. De aceea încerc să folosesc experienţa celor dinainte, fără a căuta neapărat ceva nou, ci adâncind în sens pozitiv, pe cât îmi este cu putinţă, ceea ce fac.