pictura

Ascult și privesc. Pictura, ca meșteșug si asceză.

Asceză. Este un cuvânt care vine din limba greacă şi înseamnă exerciţiu. Nevoinţă, osteneală cu chin, strădanie obositoare. Ascultare. Observaţie. Această lucrare din care îşi trage puterea şi îşi primeşte pecetea autenticităţii. Pictura. Dacă la început o simţi ca pe o trudă, cu timpul înveţi să respiri. Să respiri este de la sine înţeles. Cu lucrul nu trebuie să te omori. Cu el trebuie să trăieşti. Îl trăieşti. Te hrăneşte. Are un sens. Viaţă.

Meșteșug. Meseria parcă este ceva care se pierde. Eu nu vorbesc despre „artă” şi despre „artişti”. Lui Andreescu nu-i spun „artist”, îi spun pictor. Îmi vine greu să definesc meseria de pictor. Meseria se defineşte continuu. Meseria reprezintă o constrângere. Din constrângere s-a născut bisericuţa pe care o ţine în mână Ştefan cel Mare. Ce frumos reprezentat ctitorul în fresce, cu ctitoria în mână! Aplecarea lui în genunchi înseamnă ascultare. A şti să asculţi, acesta este studiul, meseria. Consider că trebuie să te pui în lucrare, iar ce este peste lucrarea ta vine şi se adaugă. Meseria e deschidere spre ascultare şi învăţare. Trebuie să fii deschis ascultător, pentru a primi. În exerciţiul ei, meseria e ctitorie. Ştefan cel Mare a primit ctitoria în palmă.

În atelier. Baza studiului rămâne aplecarea asupra acelor valori câştigate în atelier. În atelier, în laboratorul de acasă. Înveţi cum să te hrăneşti,  cum să te îmbraci, cum să trăieşti. Cum să desenezi. Este locul în care vin zilnic, chiar dacă fizic nu lucrez nimic. Este locul în care-mi găsesc liniştea pentru lucru. Dar nu l-aş echivala doar cu un lucru fizic, deoarece atelierul poate fi peste tot. Când priveşti lumina, firul de iarbă, o floare, un măr, o picătură de apă, o picătură de rouă, o lacrimă, când priveşti o casă sau aerul unui loc, când asculţi vântul şi ploaia.