O pictură lipsită parcă de imaginaţie şi, totuşi, cât de bogată. O pictură aproape impersonală, şi, totuşi, cât de convingătoare. O pictură lipsită de vreo ostentaţie – ş,i totuşi, câtă ostentaţie bună a purităţii şi seninătăţii, de altfel contagioase. Un sentiment filial în faţa vegetalului, o jubilaţie blândă, discretă, de a fi în şi pentru lume, o putinţă, o şansă a armonizării cu existentul, care se transmite emanatoriu. Ceea ce informează imaginea sunt luminosul şi numinosul, fulguraţia unei contopiri directe şi simple şi pline de noimă, cu lumea, în virtutea unei consubstanţieri de natură şi destinaţie. Nu întâmplător poate, fundalul acestei picturi, tonul ei dominant este alb-albăstriul, un albăstriu aproape celest.
Etichetă: magda cârneci
Discurs pictural asupra metodei
Între posbilele puncte cardinale ale lui Cézanne, Ciucurencu şi de ce nu, sculptorul Anghel, se desfăşoară estetica sa „clasică”, aparent tradiţională (şi totuşi legată adînc de moştenirea picturii româneşti) ce-şi refuză, temperamental şi deliberat, experimentul, gratuitea, ineditul şocant, pentru cîteva valori perene, puţine dar şi sigure.
Magda Cârneci, 1978
Horea Paştina înţelege pictura ca pe un act de continuare a tradiţiei picturale româneşti, în valorile pe care aceasta le-a instaurat peren în vreme: viziunea ordonată şi calmă, construcţia „clasică” a imaginii lumii, căutînd geometria organică a naturii şi formelor, sublimîndu-se într-un cromatism discret şi savant, totuşi vioi şi pigmentat.
horea paștina 