Între posbilele puncte cardinale ale lui Cézanne, Ciucurencu şi de ce nu, sculptorul Anghel, se desfăşoară estetica sa „clasică”, aparent tradiţională (şi totuşi legată adînc de moştenirea picturii româneşti) ce-şi refuză, temperamental şi deliberat, experimentul, gratuitea, ineditul şocant, pentru cîteva valori perene, puţine dar şi sigure.