Se simt, în pictura sa, lutul aspru al lui Andreescu, constrângerea formală a lui Cézanne, statica diafană a lui Morandi, picturalitatea lui Bonnard, câte ceva din Luchian, din Chardin, sau din lecţia învăţătorului său direct Ciucurencu.
Etichetă: cezanne
Theodor Redlow, 1985
Picturalitatea integratoare – «înduplecată» şi «îmblînzită» în care Paştina pare să-şi fi găsit, cel puţin în actuala etapă, terenul de liberă manifestare – adaugă cunoscutei sale bune cuviinţe noi disponibilităţi pentru bucurie.
Cartea Românească, 1983
Pictura lui este parcă o invitaţie pentru autorii de manuale de istoria artei de a-l alege ca exemplu. Exemplu de serenitate în sensul clasic al cuvîntului, exemplu de paletă din care a fost eliminată orice posibilitate a stridenţei, exemplu de desen ferm, esenţializat, capabil să aducă pînă şi peisajul la o formă emblematică, iar portretul să-l facă efigie.
Horea Paștina. Galeria Orizont.
E lesne de observat ce învaţă artistul de la Pierro de la Francesca, Cézanne, Andreescu şi Ciucurencu, atît în chestiunile propriu zise ale meşteşugului, cît şi în acelea ale moralei traiului întru artă. Am putea spune că vigoarea picturii lui Horea Paştina se fundamentează pe măsură ce lecţia fiecărui maestru e mai prezentă în imagine.
Discurs pictural asupra metodei
Între posbilele puncte cardinale ale lui Cézanne, Ciucurencu şi de ce nu, sculptorul Anghel, se desfăşoară estetica sa „clasică”, aparent tradiţională (şi totuşi legată adînc de moştenirea picturii româneşti) ce-şi refuză, temperamental şi deliberat, experimentul, gratuitea, ineditul şocant, pentru cîteva valori perene, puţine dar şi sigure.
Jurnalul Galeriilor. Orizont
Există în pictura lui Horea Paştina o anume infrastructură surdinată până la imperceptibil, care absoarbe pacă zgomotele din jur, înconjurând fiecare imagine cu un halou de tăcere.
La Galeriile Orizont, Horea Paștina
Horea Paştina demonstrează un acut simţ al construcţiei, al esenţializării geometrice a spaţiului, într-o factură ce aminteşte, fie şi numai prin severitatea articulărilor, de Cézanne.
Cornel Radu Constantinescu, 1978
Efectul picturii în ansamblu e de calcul, de riguroasă analiză a formei şi raporturilor cromatice, de reprimare a oricărei inflexiuni poetice. Ai sentimentul că elevul şi-a privit întotdeauna maestrul cu ochii unui Cézanne. Ceea ce l-a fascinat în pictură este în primul rând, observăm, sentimentul construcţiei, capacitatea de a articula ferm şi logic compoziţia, de a dobândi o pregnantă şi o severă simplitate a expresiei.
