O pictură lipsită parcă de imaginaţie şi, totuşi, cât de bogată. O pictură aproape impersonală, şi, totuşi, cât de convingătoare. O pictură lipsită de vreo ostentaţie – ş,i totuşi, câtă ostentaţie bună a purităţii şi seninătăţii, de altfel contagioase. Un sentiment filial în faţa vegetalului, o jubilaţie blândă, discretă, de a fi în şi pentru lume, o putinţă, o şansă a armonizării cu existentul, care se transmite emanatoriu. Ceea ce informează imaginea sunt luminosul şi numinosul, fulguraţia unei contopiri directe şi simple şi pline de noimă, cu lumea, în virtutea unei consubstanţieri de natură şi destinaţie. Nu întâmplător poate, fundalul acestei picturi, tonul ei dominant este alb-albăstriul, un albăstriu aproape celest.
Etichetă: horea pastina
Alexandru Chira
Natura, în tablourile lui, este cea a gliei, sustrasă ogorului ca nedefinire geometrică, şi cea a pietrei, sustrasă edificării. Nici vegetalul, nici umanul, nici oglinda apei – constatam în urmă cu câţiva ani – nu vin să contrazică această obstinantă comuniune a imaginilor într-o singură materie, nuanţat reflectantă, stufoasă în puterea ei expresivă.
Sănătatea privirii
Se simt, în pictura sa, lutul aspru al lui Andreescu, constrângerea formală a lui Cézanne, statica diafană a lui Morandi, picturalitatea lui Bonnard, câte ceva din Luchian, din Chardin, sau din lecţia învăţătorului său direct Ciucurencu.
Theodor Redlow, 1985
Picturalitatea integratoare – «înduplecată» şi «îmblînzită» în care Paştina pare să-şi fi găsit, cel puţin în actuala etapă, terenul de liberă manifestare – adaugă cunoscutei sale bune cuviinţe noi disponibilităţi pentru bucurie.
Cartea Românească, 1983
Pictura lui este parcă o invitaţie pentru autorii de manuale de istoria artei de a-l alege ca exemplu. Exemplu de serenitate în sensul clasic al cuvîntului, exemplu de paletă din care a fost eliminată orice posibilitate a stridenţei, exemplu de desen ferm, esenţializat, capabil să aducă pînă şi peisajul la o formă emblematică, iar portretul să-l facă efigie.
Jurnalul Galeriilor. Galeria Orizont.
Reconfortantă ni se pare convingerea, etalată prin lucrări, că arta este, totuşi, locul definitivului obţinut prin anonimatul seriilor de studii şi reluări, că prezenţa într-o expoziţie nu înseamnă mimarea „sincerităţii” deconspirative a studiilor de atelier, ci o sumă cu statut de credo şi de opţiune conceptuală şi formativă.
Horea Paștina. Galeria Orizont.
E lesne de observat ce învaţă artistul de la Pierro de la Francesca, Cézanne, Andreescu şi Ciucurencu, atît în chestiunile propriu zise ale meşteşugului, cît şi în acelea ale moralei traiului întru artă. Am putea spune că vigoarea picturii lui Horea Paştina se fundamentează pe măsură ce lecţia fiecărui maestru e mai prezentă în imagine.
Discurs pictural asupra metodei
Între posbilele puncte cardinale ale lui Cézanne, Ciucurencu şi de ce nu, sculptorul Anghel, se desfăşoară estetica sa „clasică”, aparent tradiţională (şi totuşi legată adînc de moştenirea picturii româneşti) ce-şi refuză, temperamental şi deliberat, experimentul, gratuitea, ineditul şocant, pentru cîteva valori perene, puţine dar şi sigure.
Jurnalul Galeriilor. Orizont
Există în pictura lui Horea Paştina o anume infrastructură surdinată până la imperceptibil, care absoarbe pacă zgomotele din jur, înconjurând fiecare imagine cu un halou de tăcere.
Cronica Plastică
Horea Paştina are vocaţia exprimării lapidare. Culoarea e lipsită de exuberanţă, are o anume delicateţe a tonurilor stinse; formele par învăluite într-o lumină tăcută. Artistul aspiră să reducă desenul la esenţă; geometriile dreptunghiurilor şi ale cercurilor se înscriu într-un joc sobru al volumelor.
horea paștina 